Merg cu pumnii strânși pe stradă,
Fiecare deget plânge,
Simt că dacă l-aș deschide
Mi-ar intra nămeți în sânge.
Sunt cu tine, cea mai bună
Și mai sfântă dintre toate,
Și numesc iubirea noastră
Jignitor: singurătate.
Însă tu îmi ești ursită
Și mă chemi plângând acasă,
Și desfac spre tine pumnii
Din iubirea friguroasă.
Tu ești floarea de la munte
Strămutată într-o glastră,
Și te doare dintre toate
Cel mai mult iubirea noastră.
Iartă-mi frigul de pe sânge,
Iartă-mi moartea din cuvinte,
Dar afară sunt nămeții
Și puține lucruri sfinte.
Merg cu pumnii strânși pe stradă
Și mi-e rău și-apoi mi-e bine,
Și-i deschid numai când vântul
Mă va întâlni cu tine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente contradictorii despre iubire, oscilând între apropiere și singurătate. Vorbește despre o relație dificilă, marcată de frig emoțional și suferință, dar și de o legătură inevitabilă.