George Ranetti – Zero și Unu

Țifra Zero, obosită,
Gâfâind, cum e ea grasă,
Vru-ntr-o zi să stea la masă,
Căci era și flămânzită
(Pântecu-i e vecinic gol,
lângă Unu. Deci domol,
Zero roagă să-l primească
un minut să s-odihnească
și foamea să-și potolească).
Însă Unu,
ca nebunu,
insultă pe bietul Zero:
— „Cum îndrăznești, hahalero,
lângă mine să te-așezi?
Nu te vezi
în ce hal ești, măi fârtate?
Un nimic!.. O nulitate!
Eu, cu capul sus, semeț,
și drept ca un făcăleț,
stau în fruntea tuturor,
stau în fruntea țifrelor.
Să stai tu la prânz cu mine?!
Tu, pe care te-am văzut
încă c-un altul ca tine,
tot așa necunoscut,
stând pe uși de la latrine?
Marș d-aici!”.
— „Nu fi mândru cu cei mici,
Unule,
Nebunule!
Îi răspunse Zero-ndată:
Darnic n-ai fost niciodată,
nici bărbat,
probă că nici nu-mpărțești,
nici nu-nmulțești:
acest fapt e demonstrat”.
Pe când cearta era-n toi
și era să fie lată,
Țifra Două, înarmată,
Porni dârză la război
împotriva țifrei Unu,
și l-ar fi distrus, cu tunu,
ori mai știu eu cu ce armă,
dacă Unu speriat,
pe Zero n-ar fi chemat
cu un strigăt de alarmă.
Zero, iertând pe mișel,
veni-ndată lângă el,
silind pe Două să plece,
căci – vă jur că nu-i minciună –
Unu și Zero-mpreună
aveau putere cât Zece.
Vechi de când cu tata Noe
e-un proverb ce spune bine:
„Totdauna ai nevoie
de unul mai mic ca tine.”