Păroasă, cocoțată într-un pom,
maimuța meditează despre om.
(El doarme sub copac, gol, după scaldă-
ogoru-i tare, ziua fu prea caldă..).
Urât e, Doamne! – cugetă maimuța –
rău l-a-ntocmit natura, sărăcuța!
(așa arată, deci? – vai tare-i slut! –
așa ceva de cînd sînt n-am văzut!..) :
anapoda, fără măsură,
lung de statură,
cu șira-băț, subțire și prea dreaptă,
și-n sus de ochi, pleșuv,
cu-n fel de treaptă..
Prea mare-n cap, în labe e prea scurt,
iar cît despre culoare –
sfinte soare! –
parcă-i făcut din ouă și iaurt!
Și să-l auzi vorbind – ce-i umblă gura,
maimuțărind în sunete natura!..
Cum naiba stă pe labele din urmă?..
Cu ce se scarpină și cu ce scurmă?..
Și cum se urcă oare în copac?
(Și-o muscă-i vine ăstuia de hac!)
Nici coadă n-are, maică, ptiu! , nici blană –
pe ger o să-l ia dracu de pomană!..
Și tot așa zicea..
– Măre Vlahuță,
cum să se tragă ăsta din maimuță?!..
Morala:.
Dacă ți-ai lepădat coadă și blană
și-ai coborît devreme din copac,
să nu te-aștepți, tu, mîndră lighioană,
c-ai să le fii maimuțelor pe plac!..
Sensul versurilor
O maimuță privește un om dormind și îl critică pentru aspectul său, incapabilă să înțeleagă evoluția și superioritatea sa. Morala subliniază că cei care se îndepărtează de origini nu vor fi apreciați de cei rămași în urmă.