Prea departe trupul tău,
Prea aproape disperarea
Că nu pot vorbi cu marea,
Să-nțelegi cât mi-e de rău.
Prin absența ta din gând,
Drumul-ntorcerii spre locul
Unde m-am luat cu jocul
Și ne-am contopit plângând.
Prea aproape starea mea,
Prea departe amintirea
Petrecută cu privirea,
Până a căzut o stea.
Și te-am pus în locul ei,
Să veghezi, de la distanță,
Visul fără de substanță,
Ca o ploaie de scântei.
De la care nu ai cum
Să aștepți o mângâiere –
Mari iluzii efemere
Și-un mărunt ecou postum.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și disperarea cauzate de absența unei persoane dragi. Vorbitorul își amintește de momentele frumoase petrecute împreună, dar se confruntă cu realitatea tristă a distanței și a iluziilor pierdute.