Ochiadele se schimbă în suspin,
Suspinu-n dor și doru-n vorbe vii,
Iar vorbele-n răvaș ce zboară lin
Pe-aripile Mercurilor zglobii,
Dibaci în meserie – și-apoi vin
Nenorociri: răpiri, blestemății –
Ferească Domnul – căci amour-mparte,
Din plin, credințe, inimi, țeste sparte.
Sensul versurilor
Strofa descrie transformarea subtilă a privirilor în suspine, a suspinelor în dorințe și a dorințelor în cuvinte vii. Aceste cuvinte sunt purtate de mesageri zglobii, dar soarta intervine cu nenorociri, amintind de fragilitatea iubirii și a credinței.
