George Gordon Byron – Strofa LXII

Stăpână peste mâine, azi și ieri,
Norocul ea-l împarte; n-am fost eu
Un răsfățat al marii ei puteri,
Dar n-o disprețuiesc, ci-mi spun mereu
Că mă va răsplăti, chiar de nu-i cer,
Pentru c-am tras atâta timp din greu.
Eu n-o mai supăr, dar aștept, cu foc
Să-i mulțumesc, că mi-a adus noroc.

Sensul versurilor

Piesa exprimă speranța într-un viitor mai bun și credința că eforturile depuse vor fi răsplătite. Vorbitorul așteaptă cu nerăbdare momentul în care va putea mulțumi norocului pentru binefacerile aduse.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu