Eu te iubesc?
Tu mă iubești?
Mă întrebi mereu cât:
Vrei să ajungi o stea? Știu!
Una mică și strălucitoare, cât… ține
Ca glasul tău plin de clepsidre mișcătoare,
Plutirea ta mă face să mă umplu,
De libertatea cuvântului, rostit fără patimă,
Îmi îngrămădesc așternuturile zilei,
La sânul tău rebel și
Plin de iubire…
Cred că lumea noastră e undeva departe,
Între norduri de gheață
Și suduri de lumină și fierbinți nisipuri…
Atât cât nu se poate… de departe
Dar totuși, noi suntem aici la doi pași,
Tu mă iubești?
Da… tu?
Eu, sunt de fapt… Tu.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura reciprocă a iubirii și legătura profundă dintre două persoane. Vorbitorul reflectă asupra distanței și apropierii, sugerând că, în esență, ei sunt unul și același.