STROFA I.
Vezi tu, ceea ce scrii n-o să moară
Tot ce fac, fac de parcă ar fi ultima oară
Interior divin, da’ fiind cusut atent cu sfoară
Scriu poezii macabre cu tentă de scorțișoară
Privesc în oglindă, văd doar un culpabil fără vină
Inima-mi respiră doar pastile și rugină
Prejudecata zero, pun totul la lumină
Am arsuri în corp ca Nero, nu pun botul, nu am milă
Om cu nevoi, adept al lumii sensibile
Sunt singur într-atâția noi, și noi sunt perspectivele
Trăiește viața, privește motivele
Merită să rămâi aici, sau curmă-ți zilele?
Hm, penița plânge, inima mi se disecă
Am rămas cu ani și răni ce nu se vindecă
Mulțumit de-nfrângeri și de lipsuri spirituale
Îmi bag p***a în convingeri și bunuri materiale.
STROFA II.
Sunt plin de cerințe, în inimă ard
Nu mi-e teamă să le-nfrunt, d-aia nu stau după gard
Femeie falsă, cu bucurii pe card
M-am apropiat de tine și m-am potmolit în fard
Nu caut ură, nu mai caut absolut nimic
Atât de mic, pierdut între tiparele din vid
Lipsit de scrupule, voiam să-ți fiu iubit
S-ating buzele ușor crăpate de gerul cumplit
Atâtea zâmbete, majoritatea false
Părți negre ale vieții la lumină par haioase
Foaia mi-e plină cu poezii tăioase
Am în jur numai obiecte ce privesc neputincioase
Cad în declin, în negura suspini
Atac de cord, am inima blocată între spini
Trag, nu simt nimic, am un sentiment de chin
Ce devin… un cadavru gol cu miros de crin…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de suferință și deziluzie față de viață și relații. Vorbitorul se simte singur, rănit și împovărat de experiențe negative, contemplând moartea ca o eliberare.