Tu ești atâta de frumoasă
încât mi-e teamă c-ai să pieri,
nu poți să-ntreci această zi
cum treci atâtea nopți din viață
nepăsătoare, fără să le știi
să te trezești cu ochii fără cearcăn
dis-de-dimineață.
Nu, nu mai poți greși niciun cuvânt,
și niciun lucru, nicio neființă,
toate de-acuma fixe sunt,
timp netrecut va fi
în câini, în pomi și-n umilință.
Tu ești atâta de frumoasă
încât lucruri te părăsesc pe rând
cu aură miraculoasă.
Tu semeni cu cei singuri
și izgoniți definitiv de-acasă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o frumusețe copleșitoare, dar efemeră, care inspiră teamă de pierdere. Această frumusețe este asociată cu singurătatea și cu o melancolie profundă, sugerând o fragilitate inerentă.