Înot, înot, oare cât mai am?
Oare o să ating pământul sau o să pier într-un ocean?
Mă rog, mă rog la cerul înstelat,
Mă aude cineva sau deja m-am înecat?
Și în buzunare am ce mi-am promis,
Când eram un copil care a avut un vis.
Zânele îmi spuneau: Pentru el luptă,
Iar când simți că nu mai poți, cântă.
Eu sunt de piatră, tare ca o stâncă,
Vocea mea e ca un tunet, nicio apă nu-i adâncă.
Eu sunt de piatră, nimic nu mă doboară,
O să lupt să fac oceanul să dispară.
Eu sunt de piatră, tare ca o stâncă,
Vocea mea e ca un tunet, nicio apă nu-i adâncă.
Eu sunt de piatră, nimic nu mă doboară,
O să lupt să fac oceanul să dispară.
Eu te-am pierdut de când plutesc în larg,
Câte clipe n-am trăit lângă cine mi-a fost drag.
Cât am lipsit din viața mea, de fapt,
Oare am murit deja, crezând că apa e asfalt.
Și în buzunare am un „Te iubesc”,
Ce nu apuc să-l spun uneori și-mi amintesc
Cum zânele-mi șopteau că apa e adâncă
Și ca să-nving tre’ să fiu tare ca o stâncă.
Eu sunt de piatră, tare ca o stâncă,
Vocea mea e ca un tunet, nicio apă nu-i adâncă.
Eu sunt de piatră, nimic nu mă doboară,
O să lupt să fac oceanul să dispară.
Eu sunt de piatră, tare ca o stâncă,
Vocea mea e ca un tunet, nicio apă nu-i adâncă.
Eu sunt de piatră, nimic nu mă doboară,
O să lupt să fac oceanul să dispară.
Iartă-mă, inimă, că vreau atât de multe,
Tu vrei așa puține.
Tu vrei dragoste și liniște,
Iartă-mă că nu-ți dau zile senine.
Tu strigi că te doare, eu strig să rezisti,
Eu strig să bați tare, când abea te mai miști.
Mă vezi cum înot și mă întrebi „De ce?”
Că te-am distrus fără să merite.
Eu sunt de piatră, tare ca o stâncă,
Vocea mea e ca un tunet, nicio apă nu-i adâncă.
Eu sunt de piatră, nimic nu mă doboară,
O să lupt să fac oceanul să dispară.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre determinarea de a depăși obstacolele, chiar cu prețul sacrificiului personal. Protagonistul se autodefinește ca fiind "de piatră", simbolizând forța și rezistența în fața greutăților, dar recunoaște și impactul negativ asupra propriei inimi.