Mi-ai fost aproape-ntotdeauna,
De nimeni și nicicând umbrită.
Norocul cerului e luna,
Norocul meu ești tu, iubito.
Te știu de când ca o zambilă
Creșteai sub cer de primăvară.
Erai frumoasă și copilă,
Frumoasă-ai fost și domnișoară.
De ce-aș fi trist,
De ce-ai fi tristă?!
Eu drag îți sunt, tu dragă mie.
Dea Domnul și copiii noștri
Asa de fericiți să fie!
Eu văd tristețea cum colindă
Prin dureroasa ta privire
Și văd, iubito, în oglinda
Cum smulgi din păr albite fire.
Iubita mea și-a mea comoară,
Nu mai fi tristă chiar de-i toamna.
Frumoasă-ai fost și domnișoară,
Frumoasă ai rămas și doamnă.
Te-albește prima nea ușoară,
N-o tăinui pe sub naframa.
Frumoasă-ai fost și domnișoară
Și mai frumoasă ești ca mama.
Te bucură și nu fi tristă,
Așa sunt toate rânduite.
Frumoasă este orice vârstă,
Un dar ce Domnul ni-l trimite.
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste și admirație față de o femeie de-a lungul vieții, subliniind frumusețea ei în toate etapele și încurajând-o să nu fie tristă din cauza trecerii timpului. Vorbitorul își exprimă afecțiunea și speranța pentru fericirea viitoare a familiei.