Toarnă cu găleata, pasă-mi-te.
Draga azi nici unde mă trimite.
Căci trecând pe geam doi stropi de ploaie –
Unu-s eu, mi-a spus, și altu ea e.
Căci afară mult, prea deasă iarba
Pân’ la streșini își înalță barba.
Urcă-n cer pe ață luminoasă,
Și-i o noapte verde-verde-n casă!.
Toarnă cu găleata, pasă-mi-te.
Draga azi nici unde mă trimite.
Ploaie, tu, din zori și până-n seară –
Anotimp de dragoste la țară!
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică de dragoste la țară, unde ploaia devine un simbol al binecuvântării și al uniunii dintre doi oameni. Natura luxuriantă și atmosfera intimă creează un cadru romantic și nostalgic.