Lui Nicolae Dabija.
Mi-au căzut niște lacrimi
În sânge. De aceea
Sângele meu
Are gustul sărat.
A fost omorâtă
Mioara Baladei.
Pe urmele sângelui ei
Granița au tras.
Zadarnic avea
Glas năzdrăvan.
Pentru cine oare
Gura să nu-i mai tacă?!
Acum vor și pastorului
Viața să-i ia.
Pentru că a fost
Martorul crimei.
Chiar ceilalți doi frați ai mei
S-ar putea
Să nu mai vadă apusul de soare.
S-ar putea să plecăm
Cu toții.
Abia atunci vedea-veți
Că nu-s, că lipsesc,
Încălzindu-vă desperaţi
Pe reșoul sârmei ghimpate
Ceaiul răsăritean.
Abia atunci veți auzi
Înfricoșătorul glas
Al pustiului nemărginit.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus victimelor nedreptății și violenței. Exprimă durerea și pierderea provocate de moartea Mioarei Baladei și amenințările la adresa altor martori, culminând cu o imagine sumbră a pustiului și a pierderii.