Urcă cu greu pe povârniș, lividă,
lipsită de nădejdi și de povață;
dar când matroana-naltă și gravidă
cu gravitate îi ieși în față,
știindu-i taina fără să i-o spună,
atunci brusc pacea coborî în ea;
și cum ședeau, gravide, împreună,
cea tânără grăi: Mă simt așa,
de parcă-aș fi, iubito, fără moarte.
Aruncă Domnu-n cei bogați, străin
c-un gest nepăsător, splendori deșarte;
își cată însă și-o femeie-aparte
și-o umple cu vecia lui din plin.
Și m-a găsit. Știi tu, poruncă-naltă
a dat din stea în stea de dragul meu –.
O, suflete al meu, cât poți, tresaltă,
pe Domnul preamărindu-L tu mereu.
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire transformatoare între două femei gravide, una dintre ele realizând că a fost aleasă de divinitate. Ea își exprimă bucuria și venerația față de Dumnezeu, recunoscând rolul Său în viața ei.