Larg deschiși în viziuni profunde,
Luminoși de flăcări ce-ntrețin
Judecăți ce crud nu-l pot pătrunde, –
Îi sunt ochii sub sprâncene crunte.
Și-n lăuntrul său cuvinte-afunde
Se și înalță iar și vin,.
Ale sale nu (căci ale sale
Blânde și-ocrotind s-ar pierde-n van),
Altele, mai dure: roci, metale,
Mistuindu-le ca un vulcan,.
Ca din gură lui, un crater parcă,
Să le-azvârle, blestemând mereu;
Pe când fruntea-i, ca un câine, -ncearcă
Să tot poarte-așa din greu.
Ce-și dă Domnul de pe frunte jos:
El e Domnul, cum doar lui s-arată,
Și toți l-ar cunoaște, dacă-odată
L-ar zări cum este: mânios.
Sensul versurilor
Piesa descrie un profet cuprins de viziuni și judecăți divine, un intermediar între divinitate și oameni. El este copleșit de furia divină, pe care o exprimă cu putere, fiind un canal pentru mânia lui Dumnezeu.