Cu toatele, aici, cântă ce-a fost
cândva, nu, însă, -n dauna lui mâine;
ce-nseamnă cer sau mână, vânt sau pâine
având să i se dea, din nou, de rost.
Nu-i un trecut bătrân ce se agață
de sineși, ca și cum doar el ar fi:
este pământul mulțumit de propria față,
care consimte la întâia zi.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra relației dintre trecut, prezent și viitor, sugerând o acceptare a ciclului vieții și o mulțumire față de prezent. Natura și elementele sale sunt folosite ca metafore pentru a ilustra această continuitate și armonie.