În râvna pentru-nalte-aureole,
prin verzi mocirle-ades ne-mpotmolim.
Zidim minuni, dar ce urcăm sublim,
surpându-se, ne-ngroapă sub cupole.
Dârji, ne-ndreptăm spre alt Ierusalim
și-nfrânți ne-ntoarcem, fără de busole.
Culegem viermi din funduri de corole
și iad din ochi cerești de heruvim.
Dăm de alt chip privindu-ne-n cristaluri
și de-un obraz de ceață prin oglinzi;
cădem, striviți de proprii idealuri,
și, totuși, punem schele noi și grinzi,
și-nfășurați în calde răni ca-n șaluri
pornim-nainte crunți și suferinzi.
Sensul versurilor
Piesa descrie ciclul continuu al aspirațiilor umane, marcat de eșecuri repetate și suferință. Oamenii construiesc idealuri mărețe, dar sunt adesea dezamăgiți și înfrânți, totuși, persistă în a-și urmări visele, chiar și în mijlocul durerii.