(Poezie dedicată lui Mircea Eliade).
L-am întâlnit în râpa de sub cruce,
zbârlit de pândă, cu pădurea-n nări.
Era frumos ca piscul când străluce
și tânăr cum e vântul beat de zări.
Când fremăta, din creștet, ca gorunii,
când împietrea, ca țancul de granit.
Punând sfințenie sălbăticiunii,
soarele-i sta-ntre coarne poticnit.
Sub gresii aspre, ochii lui, o clipă,
s-au dușmănit fierbinți cu ochii mei,
în vârfuri de cuțite care țipă
și-n crâncene amnare cu scântei.
Opriți în loc, o clipă, față-n față,
ne-am fulgerat, năpraznici și vrăjmași.
Îl căutasem parcă de o viață
și-acum țâșnea din flăcări la doi pași.
Ca prins în rădăcini, cu pumnii țepeni,
n-am tras nici plumbi, nici n-am smucit jungher.
Pe repezișul cremenii cu jnepeni
jivina mea s-a năpustit în cer.
Zadarnic pipăiam, apoi, zănatic,
și țeava rece și-nghețat tăiș.
Peste năluca țapului sălbatic
se-ntunecau și rai, și povârniș..
De-atunci îl caut – de un veac? de câte? –
stârnit și fript să dibui urme noi.
Din creastă pietre cad să mă-ntărâte,
în colții lor mă tai și mă jupoi.
Sensul versurilor
Poezia descrie o întâlnire mistică cu un țap sălbatic, simbol al naturii primordiale și al unei căutări spirituale. Eul liric este marcat de această întâlnire, fiind într-o continuă căutare a sensului și a esenței acestei apariții.