Când prin fântâni alunecă inele
și orice vis își crapă o păstaie,
se tolănesc izvoare și pâraie
cu fața-n sus și ochii către stele.
Și se visează rece vâlvătaie
curgând cu Drumul-Robilor și ele,
prundișul veșniciilor să-l spele
și sălciile cerului să-ndoaie.
Iar sus, în constelata lui tăcere,
clipește Drumul-Robilor din gene,
visând că se sfărâmă-n giuvaiere.
Și curge ca un fluviu alb, alene,
jos, pe sub crengi cu frunzele de fiere
și printre stânci cu lacrimi pământene.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj nocturn poetic, unde elementele naturii se contopesc cu visarea și cosmosul. Este o meditație asupra efemerității și a frumuseții ascunse în lucrurile simple, văzute sub lumina stelelor.