Dealuri de var, strâmbându-se din șale,
ciucite stau la sfat ca niște babe.
Dar pietre albe, pogorând în zale,
par amintiri de armii basarabe.
Cu suliți subțiate în mătase,
albastră, oastea stuhului se-ntoarce,
pe cerul negru-al apelor ierboase,
din sate mici, cu gene de tătarce.
Păsări de cvarț vânează șerpi și goange.
Pe dâmburi, măcinând mereu lumină,
mori triste se lungesc pe picioroange.
În funduri verzi, pe liniștea salină,
resfiră marea scoicile-aurorii.
Corăbii mari, cu pântec nesătul,
înghit, adânc, pătul după pătul,
și duc în zări hambare și podgorii.
Spre miazăzi, ard flăcări reci de ghioluri
și peste dorice-împietriri eline
dau pescărușii leneșe ocoluri,
plutind din evuri albe către tine.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic din Dobrogea, evocând imagini ale naturii aspre și ale istoriei tumultoase. Versurile sugerează o contemplare asupra trecerii timpului și a transformărilor peisajului.