Liturghiere, pravile, hrisoave,
zăgani cât luna, zimbri cât colnicul,
ulcioare dulci, pe care străbunicul
a scris mirarea ciutelor suave.
Balade, legănându-se ca spicul,
letopiseți cu tunete-n voroave,
păduri călări pe bistrițe moldave,
marame unde cântă borangicul.
Cojocul dac zbârlit ca o zănoagă,
din păsări și din pajiști lăicerul,
aici un fluier, dincolo o ghioagă.
Prieru-n ii și-n ploscă Vinicerul,
și-un curcubeu ce umple țara-ntreagă,
cât horele, cât dragostea, cât cerul.
Sensul versurilor
Piesa evocă un muzeu imaginar plin de elemente tradiționale românești, de la obiecte religioase și istorice până la peisaje naturale și costume populare. Este o celebrare a identității culturale și a moștenirii spirituale a poporului român.