Tot infinitul în pupile,
cinci continente în caiet.
Scriam, solemn și violet,
„Je t’aime”, pe nu știu câte file.
Pe-atunci urcam către Tibet,
când nu muream la Termopile.
Tot infinitul în pupile,
cinci continente în caiet.
Dar nu-i decât un vechi portret
și-un biet școlar brumat de zile,
pe care-l șterg de praf, încet.
Cinci continente în caiet,
tot infinitul în pupile,
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și asupra amintirilor din trecut, văzute acum printr-o perspectivă matură și ușor melancolică. Un portret vechi devine simbolul unei vieți trăite și al idealurilor pierdute.