Seara, pândeam să-mi intre în cocioabă
doi sfinți trudiți cu părul alb sub glugă.
Din orice fir de iarbă smuls în fugă
îmi răsuceam pe deget o podoabă.
Cu ochi adânci și simpli ca o rugă,
vedeam cum zboară-n stele orice gloabă.
Credeam în câte vântul le îngheabă
și-n toate câte frunzele îndrugă.
Cumătră viață, timpule cumetre,
multe-ați schimbat în viermi și-n aguride,
dar eu, din colțul bietei mele vetre,
tot mai tresar când ușa se deschide:
aștept pe Dumnezeu și Sfântul Petre
și pun la cină încă două blide.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nostalgie pentru simplitate și credință, reflectând asupra așteptării divine și a valorilor tradiționale. Vorbitorul își păstrează credința și ospitalitatea, așteptând vizita lui Dumnezeu și a Sfântului Petru, în ciuda schimbărilor aduse de timp.