Șase ani am supt la maică
și-un alt an la o ursoaică.
Foaie verde a cucutii,
alți opt am supt din butii
vin cu sânge de vultur,
să-mi stea fruntea în azur,
vin cu sânge gros de lup,
să-mi zbârlească pânda-n trup.
Frâng, pe după gât, un trunchi,
și-mi dă codrul în genunchi.
În frigare coc jivine,
chem răstoacele cu mine.
Umbra-naltă prin sloduni
mi-o ling peșteri și furtuni.
Birui râpele la trântă,
munții mă poftesc la nuntă.
Beau, din ploscă, zarea-ntreagă,
îndes luna în dăsagă.
Cu țurcana, țurcă vie,
zvârlu-n rai la Sân-Ilie.
Cântul meu în rotogoale
vâjâie și dă târcoale.
Suflu cer peste voroave,
din luceferi fac potcoave,
că în grajdurile mele
roibii-s potcoviți cu stele
și ocale mari de vise,
pentru drumurile-nchise.
Noaptea, dorm pe-un braț de joarde
lângă sufletul ce arde.
Și prin somnul cu poiene
ies, din lacuri, sânziene.
Vin, uitându-și apele,
să-mi sărute pleoapele
și să-mi dea comorile:
umerii cu zorile,
ochii cu livezile,
sânii cu zăpezile,
gura cu mărgelele
coapsele cu stelele
și cu mahmudelele.
Sensul versurilor
Piesa descrie un personaj mitic, puternic și conectat la natură, care absoarbe esența vitală din diverse surse (animale, vin, peisaje) pentru a-și spori forța. El este în armonie cu elementele naturii și are puteri supranaturale.