Cum, sus, în pisc, ne-nlanțuie sărutul
Ori în prăpăstii oarbe ne scufundă,
Nu știm de strânge-n cupa lui rotundă
Sfârșitul unui cer sau începutul.
Adânci milenii poate ne inundă,
Poate-n genuni ni se dizolvă lutul,
Se naște-un ev, se-ntunecă trecutul,
Sau timpul vast se rupe de secundă.
Ce scări de-argint ne duc spre-nalte zone,
În pulbere de sori să ne transforme?
Tu capeți chipul limpezii madone,
Eu, trup de zeu al bolților enorme;
În noi tresar păduri de anemone
Și-ntâia oară lumea prinde forme.
Sensul versurilor
Piesa explorează intensitatea și transformarea adusă de un sărut profund. Sărutul este văzut ca un moment de transcendență, care poate schimba percepția asupra timpului și a realității, conducând la o stare de extaz și la o nouă înțelegere a lumii.