E zgomotul luminii ce aud,
Numele tău are gust bun,
În față fulger sfânt apare,
Doamne, Doamne, Doamne,
S-a spovedit sufletul meu confuz,
Peste tot, tu ai fost mereu,
În adulmecările vesele,
În mângâierile atente,
Și-n privirile ascuțite, triste.
Îți mulțumesc c-ai fost acolo,
Unde mi-am simțit viața,
Unde cad, se ridică altare.
Mulțumesc patul întins pentru mine,
Îți mulțumesc primul meu plânset,
Și mama cu inimă distrusă,
Tinerețea și păcatele,
Îți mulțumesc dubiul și crezul,
Săruturile și boala.
Îți mulțumesc, că dator nu sunt
Doar la tine, doar la tine.
E zgomotul luminii ce aud,
Numele tău are gust bun,
În față fulger sfânt apare,
Doamne, Doamne, Doamne,
Cu suflet ușurat de spovedanie,
C-ai fost, viață, jale, sărut, alinare,
Îți mulțumesc, că vei fi și moarte.
Sensul versurilor
Piesa este o exprimare profundă de recunoștință față de viață și divinitate, cuprinzând atât momentele frumoase, cât și cele dificile. Vorbitorul își exprimă aprecierea pentru experiențele care l-au modelat, de la bucurie la suferință, recunoscând prezența constantă a divinului în toate aspectele existenței sale. Chiar și moartea este primită cu recunoștință ca parte integrantă a ciclului vieții.