Zorile nu-s aprinse,
Bezna în alb fâlfâind,
Dumnezeul nu e bun,
Dracul nu e năsâlnic.
Vara e ca un ghețar,
Arșița e Iarna,
Jalea e roșie,
Maro, tristă e Slava.
Neagră e zăpada,
Alb, scrumul de smoală,
Este, e o visare
Și Ar fi, e reală.
Decesul e chef străbun,
Viața e stația,
Culpa peste Virtute,
Virtute fiind Vina.
Mierea e acră
Și dulce e sarea,
Azi, e minciună,
Viitorul e real.
Nu este nimic ce e,
Un Adevăr: Neantul,
Satana ne e rudă,
Domnul ne e dușmanul.
Sensul versurilor
Piesa explorează un univers distorsionat, unde valorile și conceptele sunt inversate. Absența devine o prezență dominantă, iar realitatea este percepută printr-o lentilă a deziluziei și a neantului.