„Cine dintre noi se va ocupa să hrănească pe înfometați?”
întreabă Domnul Buddha pe discipolii săi,
atunci când foametea făcea ravagii în Shravasti.
Ratnakar, bancherul, își înclină capul zicând:
„Ar trebui mult mai mult decât averea mea,
ca să pot hrăni pe toți cei înfometați.”.
Jasen, comandantul armatei regelui, spuse:
„Îmi voi da voios sângele vieții mele,
dar nu este destulă hrană în casa mea.”.
Dharmapal, care poseda pășuni întinse, suspină:
„Dumnezeul vânturilor mi-a uscat câmpurile,
și nu știu cum am să-mi achit Regelui dările.”.
Atunci, Supriya, fiica cerșetorului, se ridică.
Ea se înclină în fața tuturor și spuse cu umilință:
„Am să hrănesc eu pe acești nefericiți.”
„Și cum?” strigară toți cu surpriză.
„cum nădăjduiești tu să-ți împlinești dorința?”.
„sunt cea mai săracă dintre voi”, spuse Supriya,
„aceasta este puterea mea. Comoara mea și abundența mea,
le voi găsi la fiecare dintre porțiile voastre.
Sensul versurilor
Piesa relatează o poveste despre compasiune și sacrificiu. În ciuda sărăciei sale, Supriya se oferă să hrănească oamenii înfometați, arătând că adevărata putere constă în generozitate și credință.