Noaptea trecută am învățat cum să fiu un adorator al lui Dumnezeu,
să trăiesc în această lume și să nu consider nimic ca fiind al meu.
Am privit în interiorul finite mele
și frumusețea propriului meu vid
m-a umplut până spre asfințit;
M-a înfășurat precum o mină de rubine,
și esența sa m-a îmbrăcat în mătase roșie.
În peștera sufletului meu
am auzit vocea unui îndrăgostit strigând:
„Bea acum! Bea acum!”.
Am luat o înghițitură și am văzut oceanul nesfârșit…
Val după val mi-au mângâiat sufletul.
Adoratorii lui Dumnezeu dansează
și cercul pașilor lor devine un inel de foc în jurul gâtului meu.
Cerurile mă cheamă cu ploaie și tunete…
O sută de mii de strigăte,
și totuși nu pot auzi…
Tot ce aud este chemarea Preaiubitului meu!
Sensul versurilor
Călătoria spirituală spre divinitate este descrisă ca o transformare interioară profundă. Prin renunțarea la posesivitate și contemplarea vidului interior, eul este umplut de o esență divină, experimentând o conexiune profundă cu iubirea universală.