Descriu în scris peisajul lui august târziu
Ca un asfalt dilatat peste străzi pustiu.
M-am sinucis în zile de vis, fără să știu
Aștept nopți reci de beci ca să-nviu.
Soarele apune, vântul zvântă asfaltul
Bufnițe triste își cântă atacul.
Unde sar din pat speriat dimineața la 4
Când țipete trezesc și lacul și parcul.
Unde-n pahar de țuică, se ciocnește coniacul
Unde naufragiezi în delir dacă ai pierdut pacul.
Unde mulți confundă h*****a cu macu’
Și ca să vadă lumina le trebuie garoul și acu’.
Și cerul se întunecă, s-a pornit vânt de toamnă
Și cuiul fumegă, m-au copleșit nori de vamă
Și ea-mi spune că-i e dor și-i e teamă
Și stele îi alunecă-n păr, Doamne ce doamnă.
Și tună și toarnă, par paltoane ude
Și cerul se zguduie, tresar timpane surde.
Și ploaia spală păcate, dispar persoane crude
În oceanul minciunii la mal, picioare scunde.
Și s-ascunde (..), spune-mi unde
Și-o strig și m-aude și se aude cum râde.
Și mă privește cu dispreț timp de 10 secunde
Și o întreb unde am greșit, ea nu-mi răspunde.
Și frigul se așterne, pescărușii își plâng vara
Și mișună-n perne gânduri pustii seara.
Și cerne prin gene, fum când stinge țigara
Și visuri eterne se topesc precum ceara.
Și bântuie strada, un aer țâțit
Și rătăcesc cupluri într-un parc rătăcit
Și mă-ncălzesc raze când toți s-au răcit
Regăsindu-mă în fraze într-un roman plictisit.
Am scris târziu într-un august ce miroase a tutun
Printre mașini prăfuite și norul de fum
Sunt încă debusolat, îmi trebuie timp să mă adun
2009 București, aici termin, rămas bun.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și introspecție la sfârșitul verii, într-un peisaj urban dezolant. Naratorul se simte pierdut și debusolat, reflectând asupra trecutului și căutând un sens în mijlocul haosului.