Gâtul tău alb, Françoise,
mi-amintește de zăpadă…
Zăpada îmi amintește de lupi;
Gâtul tău alb, Françoise,
Cai alergând; luceferi fierb în zăbală,
Sufletu-mi ars prin viscol;
Năprasnică dorință după albul
Gât al tău, Françoise….
Lupii-n urmă cu mine în același gând,
Cai cu spinarea plină de lună stâlcită…
Și lupii… iarna, pe botul lor, roșie…
Gâtul tău alb, Françoise….
Iarnă în sufletul meu, mâhnire,
Gâtul tău alb, Françoise…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință puternică și melancolică pentru o persoană numită Françoise, folosind imagini puternice ale iernii, lupilor și cailor. Gâtul ei alb devine un simbol al purității și al unei obsesii mistuitoare, în contrast cu asprimea iernii și a dorinței.