I:
Zilele îmi sunt colier fără fir,
Cenușă de idile, praf de amintiri
Am o tolba plină cu amăgiri
Și mii de poezii despre fostele iubiri
II:
Prietena mea e ceașca de cafea
Parfumul nopților îl găsesc în ea
Pun în loc de zahăr praf de stea
Aripi de argint să-mi dea.
III:
Zilele trec hoinărind pe alei
O beție de culori cu parfum de tei
Așa departe sunt prietenii mei
În vieți trecute parcă-mi amintesc de ei.
II:
Refren (x2):
Noaptea beau din stele
Roua grea din ele
Dorurile mele să le sting
Sunt cu ele una
Râd și plâng întruna
Când în vise luna o ating.
I:
II:
Refren (x2):
IV:
De ce în noapte fugi, de cine te-ascunzi?
Crezi că dacă zbori și-n neant te cufunzi
Că fugind în noapte vama tristeții o?
Că poți cu lacrimile tale cerul întreg să inunzi?
Tu crezi că roua din stele ascunsă în cafele
O găsești și te ajută să iubești?
Mai bine oprește timpul o clipă
Intră în inima ta
Acolo, îți spun, tot universul vei afla.
Refren:
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de nostalgie și dorință, căutând consolare în amintiri și vise. Sugerează că adevărata împlinire și iubire se găsesc în interiorul nostru, nu în evadarea în fantezie.