Ți-am citit ceva pe față atunci când ne-am cunoscut
Doar că miriștea tot arde deși grâul nu-i crescut
Când mi-am amintit, de fapt, că sunt fericit pe scurt
Și din corelație-am dat într-un vag necunoscut.
Și totul e doar un cerc și un sentiment de vid
Și io iar n-am reușit… ce frumos era
Să simt… și să știu unde-am greșit
Universul iarăși piere, noapte bună, chip cioplit…
Apucă-mi mâna…
Și de-odată ți-e cam scârbă când tot simți că faci doar bine
Când jumătatea ta de lume e distrusă de la sine
Și nu-ncap în propria-mi lume, dezgustat ori prea confuz
Când ai totul îți lipsesc cam multe…
Tot repet să mă repet, și zâmbesc să nu par prost
Când evit să fac ceva greșit considerat anost
Infinitul e aproape, nu renunț
Io doar apreciez prea multe și n-ascult.
Doar visez că sunt mai bun, doar arăt cât de mult știu
Acțiunea viceversa tot lovește doar să fiu
Mai bun decât mă cred… opresc timpul
Și natura arde simplu, și nu mă încred.
Hai să-ți zic unde greșești, lași prea multe la coșciug
Și-ntre timp viața-i amară, nu contează ce spui tu
Transpui realități în vorbe, lasă… io tot fac
Lumea de rușine, sincer… nu dezbat.
Și mă tot pierd încontinuu, și mă caut prea puțin
Ca un orb senil debil ce-și caută iar copilul
… și-am prostit de multe ori
Când credeam că-s mult prea darnic, acoperit de noroi.
Imaginează-ți cum ar fi ca din tot ce tu iubești
Jumate să nu existe… și să te temi
Îngrozit de realitate și ți-e frică să visezi
Schrödinger se dă acum cu capul de pereți.
Lași o floare la mormânt pentru tot ce ai creat
Simplul fapt că iar s-a dus va creea iar un concept
Mult prea vag sau prea sărat… se tot zice mult prea rar
Că ne trebuie prea sărat în accident vascular.
… cine-mi duce real lipsa mă va suna…
Lasă cadavrele-acolo, e o glumă
… toată lumina din fante
Mă privește, nu orbesc, ăsta e iadul lui Dante.
Las în urmă amintiri, că-s instigat de ce-am gândit
Sau îmi ard bucăți din creier când rețin c-am reușit
Încep să dezvolt stări la care nici nu visam
Și tot leg prietenii cu mine și ciobul de geam.
Rapu-i o bilă de plumb ce mi-o tot leg de picioare
În drumu’ meu spre reușită… uite d-aia
Poezia mea primează și pe asta mă bazez
Ne-auzim când mai țipi versuri…
Primesc lume-n viața mea de parcă ar plăti chirie
Când jumătate din mine urlă la ei, și jumătate
Ia din ei prostie… și simt că ceva lipsește
Îmi e dor de mine și nu mă-ntărește.
Cum ar fi ca raiul tău construit numai de tine
Să dispară-n fața ta, și nu poți reacționa
O paralizie-n somn… pui capu’ jos
Dar perna e din piatră și patul e cam kitschos.
Dar totul merge bine până-n momentu’ în care
Intervine sentimentul… și ce cunoști dispare
Brusc… te cunoști puțin mai bine
Și zâmbești și îți lipsește…
Asta e altă memorie, mai bine o lași să ardă
Cât încă trăiești în tine… nimeni
Nu va arăta păsare, te rog nu te mai gândi
Mâine este o surpriză și n-ai în plan ca vei muri…
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de regret, pierdere și dorință de sine. Naratorul reflectă asupra amintirilor dureroase și a luptei cu propria identitate, într-o lume imperfectă și deziluzionantă.