Te invit să ne plimbăm, amândoi prin cer
În zbor, mi-am cumpărat două aripi de înger
Care miros a nou dar vreau să miroasă a tine
Să îți spun că te vreau cum erai, nu mă mai pot abține
Acum la doi noaptea, sub un bec pierdut
Mă zbat să măresc un mic trecut.
Că tu ești cea care m-a uitat
Sau eu te-am părăsit, e inutil de discutat
Ești pierdută-ntr-un cearșaf și privești în gol
Chipul meu ți-e încă în suflet… chiar dacă-n subsol
Te minți singură că ai reușit să mă uiți
Nu știi ce vrei, bagi cd-ul meu și reasculți
Simți că te regăsești în fiecare cuvânt rostit
Ți se umplu ochii de lacrimi dar uiți că tu m-ai părăsit
Și îți pare rău, nu recunoști, simți cum îți pulsează-n vene textul meu
Vrei să mă strângi în brațe să-mi spui ”știu că ți-a fost greu”
Îmi pare rău, dar n-o s-o faci, orgoliul îți spune ”nu”
Ok, ascultă-l, dar așa uiți de lumea în care am fost doar eu și tu
Și poate că de plictiseală mai recitești
Versuri în care-am plâns ca să zâmbești
Dar nu ai râs, că tu ești fără haz
E stins și sufletu-n mine, ca o lampă fără gaz
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și nostalgia după o relație pierdută. Naratorul descrie sentimentele contradictorii ale fostei iubite, care se minte pe sine că l-a uitat, dar încă se regăsește în versurile lui. Orgoliul o împiedică să recunoască durerea și să reia legătura.