Adorm cu demonii în mine
Pierduți demult, în vocea ta
Și trag în părți și-n părți de mine
Din cauză că nu mă pot avea.
Ți-am zis, sunt posedat de demoni
Nu țip, nu strig, nu fac urât
Dar noaptea mă ucid de sete
Și vor din mine tot mai mult..
Și tot sângerez întuneric
Mă joc cu moartea și mă joc
Aroma ei nu mă mai sperie
De-aș muri-ncolțit de morți..
Torn noaptea în pahar de sete
Buchete de cadavre-n geam
Și eu urăsc cam ce se vede
Și ce nu văd, e tot ce am.
Așa întunecat pot scrie
Ca să dărâm lumina ta
Că întunericul se stinge
În clipa ce va lumina.
Nu vreau să te aud pe tine
Cuvântul tău sau vocea ta
Că vorba ta nu face bine
Și știi și tu, va dispărea.
De poți s-aduci liniștea toată
Sunt vocea unui fulger scump
Coboar-o din ceruri odată
Sunt vocea unui sunet surd.
Iar dacă vezi că ea nu vine
Și mi-a auzit sunetul
Închide-o odată cu mine
Când ai să-mi sigilezi sufletul
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară cu demoni și întuneric, o fascinație morbidă pentru moarte și o dorință paradoxală de liniște și eliberare. Vorbitorul se simte posedat și distrus de forțe interioare, căutând o cale de a sigila aceste aspecte ale sufletului său.