O amintire de la acea care-a plecat,
cui aș putea eu cere? Cuvântul murmurat.
de briza blândă-a serii în vânt s-a-mprăștiat.
Adoarme-ți jalea, Hafiz, în vin! El are știre
cum poate să-ncolțească un lan de fericire.
M-am învățat cu chinul, și ochiul meu nu zvântu-l.
De-aceea vindecare nu mai încerc acum.
Chiar dacă ți-e prielnic, să nu-ncerci s-oprești vântul,
chiar de-ți surâde Soarta, să n-o întorci din drum.
Tu, sclav fidel, să nu-ntrebi : ”de ce” și ”cum” nicicând.
De la stăpân orbește primește-orice cuvânt.
De-ai auzit că Hafiz te poartă încă-n minte,
Iubita mea, nu crede. Cel cere-a spus-o, minte.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul după o despărțire. Naratorul se resemnează cu suferința și acceptă că nu mai poate schimba trecutul. Există o acceptare stoică a destinului și a pierderii.