Tu, omule cucernic, zămislit
din lucruri fără de prihană,
pe cei ce sunt la minte pârguiți
nu-i ține tot într-o dojană!
Păcatele lor scrise-n catastif
n-or fi pe seama ta trecute.
Ce-ți pasă, dacă-s bun sau dacă-s rău?
De tine grijă ai, și dute!
Oricine-o secera ce-a semănat.
Oricine-n lumea minunată,
fie că-i treaz sau fie că e beat,
spre un iubit de-a pururi cată!
E casa dragostei în orice loc,
fie moscheie, fie templu.
Nu-mi tulbura bunăvoința lui
din ziua-ntâi: vreau s-o contemplu.
Cum știi, după a duhului perdea,
cine-i frumosul, cine-i slutul?..
De după sfintele perdele-atunci
nu numai eu am fost căzutul,
și tatăl meu, Adam, scăpă din mâini
grădina-verde și eternal…
Hafez, dacă în ceasul morții ai
o cupă-n mână, din tavernă,
te-or duce blânde duhuri drept în rai!
Sensul versurilor
Piesa critică ipocrizia și condamnarea, subliniind importanța iubirii și a acceptării. Vorbește despre faptul că fiecare om are dreptul la propria căutare spirituală și că dragostea se află pretutindeni.