Iubirea și credința s-au dus. Aceea care
m-a jelit de suflet, m-a alungat din cale-i.
Tu știi însă că omul, la un ospăț venit,
nu părăsește masa-nainte de sfârșit.
Făclia stând de veghe, în zori se lăuda,
că-a ars întreaga noapte pentru-a te contempla.
Din calda mângâiere a mii de trandafiri,
zefirul primăverii m-a smuls în rătăciri.
Ca un om beat mă clatini, de cum te întâlnesc.
Vin îngerii să-ți cânte în graiul lor ceresc.
‘Nainte-ți chiparosul cel mândru, s-a uscat,
de grația-ți regească răpus și rușinat.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de pierdere a iubirii și a credinței. Naratorul descrie durerea provocată de despărțire și admirația profundă față de persoana pierdută, folosind metafore bogate pentru a ilustra intensitatea emoțiilor.