Strofa I:
12 litri de tărie și ceva jeg în pahar
Zboară ca mă-ta rachetă ca fantoma-n seminar
Până mă trezesc din comă, poate că voi dispărea
Dar aștept să mă dizolv, când involv prafu’ de stea.
Aștept să mă pregătesc de dimensiunea 2
Restul sunt job-uri ampulea amplasate ca gunoi
Într-o cale a fericirii „vai mersi, dar n-am nevoie”
Fericirea voastră-i halba cu o bere de-a lui Noe.
Când mă strâng de gât genii.. e mângâiere
Ca tatuaju’ cu compasu’ sau implozie de la bere
Sau ca lava ca suc gastric, e minunat să m-aclam
Păcatul meu strămoșesc e nașterea lui Adam.
Nu țin la dimensiuni, n-am tupeu să plec mereu
Dar tot sunt dublu cât tine și nu pare să mai crești
Când l-am întrebat pe Noica: „Să continui sau să stai? ”
„Dumnezeu S-a sinucis, și tot nu e nimeni în rai”.
Viceversa așteptări, alcoolu’ e genocid
Și bețivii, ca și noi, artiști ce n-au reușit
Dintre atâtea-n portaluri, m-am tâmpit și-am realizat
Că-n dimensiunea 4 eu sunt mort de beat în plan.
Refren X8
Alcoolu’ este moartea și moartea e alcool,
Din argou în cavou murim în ecou.
Strofa II:
O rază de soare ce parcă-mi topește capu’
Si câteva presimțiri că urmează să-l văd pe dracu
Ajungi să vorbești cu tine printr-un zid
E puțin ciudat, dar te obișnuiești intr-un timp.
Esti la podea ca un tavan, sau Michael Jackson
O perioada nedeterminată ce te face să-nnebunești, maică, tre’ să
Faci ceva să sari din trip, trebuie să tresari
Căci clepsidra s-a cam spart, și urmează să dispari.
Agonie, copii sparti, oglinzi crăpate și durere
Câteva exemple din ce văd eu prin cana mea de bere
Tine minte, cu o funie mori fericit, nu împăcat
Încep să aud bruiat, și să te văd cam pixelat.
Încep s-o iau pe nașpa, cu gânduri dezastru
Condamnat la moarte pentru fapte, ca Luka Laszlo
Un amalgam de explicații, dar nici una n-are sens
Vorbesc prin texte pe oglindă, refuz să cred că-nnebunesc.
Aud o voci cu reverb, în ecou, și-mi simt stomacu’
In gât, și deja-vu’, că iar simt că-l văd pe dracu’
Totul capătă sens intr-un final
Cand în sfârșit imi ridic fruntea sprijinită de bar.
Refren X8
Alcoolu’ este moartea și moartea e alcool,
Din argou în cavou murim în ecou.
Strofa III:
Mă dedublez din greșeală, ca Titanicu-n ocean
Oripilez optimiștii ce atârnă de tavan
Blocat în van, mă trezesc eliberat în portal
Plin de sânge cade un cuțit cu lamă de cristal.
Mi-l bag în gât și beregata este penetrată
Scuip sânge negru văd o sferă orbitală
Se metamorfozează într-un pat de spital
Încep să râd, că deja parcă devine banal.
Ca un s*x oral între speranță și rațiune
Cocaina de pe masă e substanța cenușie
Firu’ vieții e oval la fel ca zâmbetul mortului
Faptu’ că trăiesc e un tribut adus viitorului.
Alcoolu’ se bagă-n venă înainte și după moarte
Schizofrenia-i conversația dintre Platon și Socrate
Se trage de timp ca din bong
Toleranții văd stele roșii ca Mao Zedong.
Bag p***-n morții mă-tii, ai stofă de rusofil
Nu-mi place sa fiu mistic da’ sunt blocat în delir
Cadavru’ de pe șină are miros de orhidee
Nu fac muzică de stradă, fac muzică de tranșee.
Refren X8
Alcoolu’ este moartea și moartea e alcool,
Din argou în cavou murim în ecou
Sensul versurilor
Piesa explorează efectele distructive ale alcoolului și alienarea individului. Versurile descriu o realitate distorsionată, unde moartea și dependența se împletesc, reflectând o luptă interioară cu sensul vieții și cu propria existență.