Binevenită la mine fii, noapte
Fără de margini dorită.
Caldă şi blândă şi
Toată-n lumină şi stele de-argint!
Iată că stins-am făclia şi stau la fereastră,
Eu, neaflat la vedere, văzând,
Pân’ la sfârşit hotărât să aştept.
Lemnul portiţei suna-va-ntr-o vreme,
Flori, clătinându-se-ncet, întări-vor mireasma,
Licăr de pulberi lunare juca-va-ndelung pe un şal.
1842
Sensul versurilor
Piesa exprimă o așteptare melancolică și plină de dorință a nopții, personificată ca o entitate binevenită. Vorbitorul se află într-o stare de contemplare, așteptând un eveniment sau o persoană dragă, într-o atmosferă încărcată de mister și speranță.