Strofa 1.
Îmi pare rău că poate nu am fost tot ce ați vrut,
deși sunt împlinit cu mine și mai mult nu am cerut.
Am fost doar un chip cioplit, dat un pic cu farduri,
și am avut o viață ca la 100 metri garduri.
Îmi cer scuze în primul rând familiei ce-am iubit,
și sora mea să știe că în final eu i-am zâmbit.
Îmi cer scuze amicilor ce m-așteptau în miez de seară,
să facem poșta, o bere și o țigară.
Îmi cer scuze acelora ce le-am iubit, dar mă urăsc acum,
nu v-am vrut decât binele, dar el s-a prefăcut în scrum.
Vă port și acum în suflet și vars lacrimi câteodată,
zâmbind sentimental cu gândul la ce-a fost odată.
Nu vreau lacrimi de durere de la voi, nici suferință,
am avut destul parte de ele cât am trăit, aș vrea credință,
ca unde eu mă duc, e totul cald și-i numai soare,
și frigul morții și fiorii le las închise în scrisoare.
Strofa 2.
Dilema ce v-a bântuit mereu are acum o rezolvare,
și știu că acolo unde merg nu mă lovesc de-aceeași întrebare.
De ce nu râzi și tu, ce faci mereu pe supăratul?
Gândește-te mai bine, poate nu meriți să-mi vezi zâmbetul.
Dacă pierdut prin cer o să rătăcesc și nu mă pot odihni,
o să alerg în infinit, un infinit de zile, orice ar fi.
Voi ști că am lăsat cuvinte pentru a vă liniștii,
și am plecat cărând povești și ale mele nebunii.
Pe geam se pictează cu sânge un trist apus de soare,
visele neîmplinite se destramă în ceața de la o ultimă țigare.
Dar nebunia a început să mă sufoce, văd chipuri ale morții,
mă cheamă cu ele gravate în lanțuri de ghiare pe toți pereții.
Îmi omoară tot, emoțiile, sufletul și mințile,
secvențe triste ce mă atrag spre trecut cu a morții mireasmă.
Și nu încercați să mă înțelegeți, nici eu nu mai pot,
știu doar că nu mă mai suport și am puterea să termin tot.
Dar timpul meu s-a scurs acum, clepsidra-i spartă,
nisipul amintirii mele se pierde-n vânt și… pun punct îndată.
Final.
Sper ca atunci când voi fi ajuns în rai,
diavolul să nu afle c-am murit… deși tu știai.
Minte-l, minte-l viața cum ai făcut-o cu mine mereu,
continuă să trăiești tu din amintirea și dorul meu.
Sensul versurilor
Piesa este o scrisoare de adio a unei persoane care se sinucide. Exprimă regret, scuze față de cei dragi și o dorință de a fi amintit cu dragoste, nu cu durere.