Degeaba pierdeți timp, nu îmi umpleți zilele,
am un sfat pentru voi: terminați cu glumele!
M-am săturat de toți, m-am săturat de nopțile
atunci când mă trezesc vorbind cu ferestrele.
Oglinzile, ele îmi țin mințile,
în capul meu voci îmi șoptesc „sparge-le!”,
totuși nu o fac, mă sufocă grijile
că în viața asta vor rămâne doar cioburile.
Discutând cu mine nu îmi spun problemele,
nu am timpul unei vieți ca să mă gândesc la ele,
când ceasul va suna de miezul nopții, orele,
sunt singurul care își pierde singur nopțile.
N-am nevoie de voi, n-am nevoie de oricine,
n-am nevoie, uneori n-am nevoie nici de mine,
n-am nevoie de viață, n-am nevoie de mai bine,
am nevoie de iubire, dar n-am nevoie de tine! x2
Ploaia a început să curgă din cerul negru întunecat,
clipe de tăcere în haos, un fulger a crestat,
o privire așteptată nu mai vine, este rară,
cu chipul către cer, singurătatea mă doboară.
Ploaia mi se scurge dulce pe chipul amărât de ură,
totuși singur mi-e mai bine într-o viață atât de dură,
aș vrea să fiți acolo când vreau să beau o bere în vară,
să nu ajung cu un ștreang de gât ca Horia în scară,
să nu fiu doar cu Ovidiu ce plânge a iubirii cale,
înecându-mi amarul în lacrimi pline de savoare,
unii nu mă înțeleg pentru că au pe cineva,
noi suntem doar nebunii ce ne vrem nemurirea.
Și totuși, fiind nemuritor o să înțeleg mai bine
că în viața asta lungă sunt doar eu și doar cu mine!
N-am nevoie de voi, n-am nevoie de oricine,
n-am nevoie, uneori n-am nevoie nici de mine,
n-am nevoie de viață, n-am nevoie de mai bine,
am nevoie de iubire, dar n-am nevoie de tine! x2
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și independență forțată. Naratorul respinge nevoia de ceilalți și chiar de sine, tânjind în același timp după iubire, dar respingând ideea unei relații specifice. Versurile explorează lupta internă și acceptarea propriei singurătăți.