Roua dimineții ești
Vrei să simți, vrei să trăiești
Lângă mine să plutești
Dinspre cer către pământ
Pentru mine ea gonind
Fără aripi ea zburând
O sărut, o văd plutind
Doar un vis. Și m-am trezit.
Pentru ea care-i aici eu vreau
Să o înnebunesc, să stau
Să te am și tot să-ți dau
Dac-ai fi ce tu nu ești
N-ai mai știi nici să zâmbești.
Singur. Totul e banal
Așa să fie nu se poate
Zi de zi și an de an
Un deșert fără ocean.
Al oceanului coral…
Buzele tale fără mine
Nu au rost, nu au deloc
Sărutul meu doar tu știi bine
Doar tu poți s-aprinzi un foc.
Și te rezemi pe-un colț al lunii
Eu te privesc precum nebunii
Să te sărut ușor în noapte
Să curgă lin, clar mii de șoapte
Dacă treci peste acel „poate”
Când te vei uita în spate
Eu voi fi doar să am grijă
Acel înger fără grijă
Să nu pățească chiar nimic
Fata cu cel mai dulce botic
Până atunci, voi fi… nimic
Încercând să fac… nimic…
Să trăiesc eu… un… nimic
Asta-s eu acum… nimic.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dorință și iubire idealizată, dar și dezamăgirea și sentimentul de neputință în fața unei realități care nu se aliniază cu visurile. Naratorul se simte insignifiant și incapabil să atingă idealul său romantic.