O cunoaștem, o cunoaștem pe copila,
Era mută, era slută și debilă,
O cunosc de-atunci când am primit-o în dar,
Era fata, fata mea de buzunar!
Unde oare să te duc,
Fata mea de cauciuc,
Unde oare să te car,
Fata mea de buzunar.
Unde oare să te duc,
Fata mea de cauciuc,
Unde oare să te car,
Fata mea de buzunar.
Unde o duc, și unde-o car,
E lângă mine,
Mă cuprinde, mă aprinde, mă simt bine.
E o fată așa cum toate-aș vrea să fie,
E o fată, și ce dacă nu e vie.
Unde oare să te duc,
Fata mea de cauciuc,
Unde oare să te car,
Fata mea de buzunar.
Unde oare să te duc,
Fata mea de cauciuc,
Unde oare să te car,
Fata mea de buzunar.
E cea mai frumoasă fată,
Nu mă-nșală niciodată,
E fata cea mai cuminte,
Chiar dacă nu are minte,
Nu mă minte!!!.
Unde oare să te duc,
Fata mea de cauciuc,
Unde oare să te car,
Fata mea de buzunar.
Unde oare să te duc,
Fata mea de cauciuc,
Unde oare să te car,
Fata mea de buzunar.
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație obsesivă cu o figură feminină neconvențională, o "fată de cauciuc" care oferă confort și siguranță naratorului. Versurile explorează teme de singurătate, alienare și fantezie, sugerând o nevoie disperată de conexiune și acceptare, chiar și într-o formă neobișnuită.