Acum vă las, dar.
Ce vă las?
Dar pe mine nu mă las,
N-ar fi bine să mă las.
Tocmai acum semnez un univers oral,
Un invers oral şi-un divers coral
Colorat în vers alb.
Apoi vă las ploi trăite în doi
Întinse pe pânze, prinse între buze
Şi priviri şi amintiri de treziri
Din dulcea aţă numită viaţă.
Cu greaţă de dulceaţă, vă dau din ceaţă,
Sentimente de pierdere, sedimente, pietrele,
Să nu păstraţi în piept rele.
Plus perdele, să nu cumva să uit de ele,
Alea două de la ferestrele mele din piele.
Uită-te în dulap, ascunsă-i bine o pălărie,
Acolo după ciorapi, nu-mi reproşa că-i de hârtie.
Dacă socoti că nu vei avea la ce să o porţi,
Îţi vând un pont, la înmormântări de vii şi la nunţile de morţi.
Tot în dulap, în stânga sus, e un sertar ascuns,
Se deschide cu un sărut,
Da, e inima mea, îţi dau jumătate ţie,
Cealaltă jumătate va trebui să o cauţi la ea dacă nu cumva..
Alte valori, las moştenire valuri,
Alte comori, las ostenire de idealuri,
Idei, idealuri, aurul tocit din peniţe.
Pe hârtie vă las tot ce mi-am mai dorit:
Senzaţia de pipăit pentru tot ce n-am atins,
Senzaţia de trăit pentru tot ce n-am murit.
Vă las eu tot deşi ştiu că e puţin,
Vă las tot eu, flori şi un nume, Florin.
Iar vouă ideilor,
Vă las ochii mei că şi ei mor,
Aşa semnez, închid, uite un plic,
Stai un pic să verific..
Deci, cerneala şi foile,
Lacrima şi ploile,
Obligatoriu cu mine la crematoriu,
Dar după noile legi,
Cred că n-am loc decât eu în locul de veci.
Deci voi le veţi lua.
Şi toate odăile în care inima,
Bătăile le merită doar ea,
Hai dă-i-le, să-mi care inima.
Mai departe, mai departe, ai dreptate,
Nu văd de ce să aibă norii parte
De cerul meu, mai bine le las gerul meu,
Iar lumina şi geniul meu lui Dumnezeu.
Că nu e genul meu să mă dau în vânt,
Iar celor ce nu s-au dat în vânt
După cuvântul meu, le dau cuvântul meu,
Că nu sunt vrednici de el,
Lunii un cârcel, iar lumii un crenel
Să mă privească prin el şi un cercel
Să mă primească prin el.
Din când în când înapoi,
Iar această peniţă căreia eu îi zic sloi,
Vreau să o luaţi, să o uscaţi, să o aruncaţi, voi.
Ca în locul unde va cădea,
Pe care îl veţi apăra,
Va apărea un izvor de apă rea.
Iar pe partea cealaltă oricum voi fi mort.
Şi restul din tot îl las că nu mai pot.
Sensul versurilor
Piesa este un testament poetic, un mesaj lăsat posterității. Vorbitorul își donează amintirile, sentimentele și idealurile, conștient de efemeritatea vieții și de iminența morții.