Attila Jozsef – Femeia Aceea Frumoasă de Odinioară

(Az a szép, régi asszony).
Aș vrea s-o văd iar pe femeia de demult, un vis
în care grația blândă, de zână s-a închis,
care călca veselă-gravă în tina moale
când ne plimbam în trei pe câmpuri goale,
de care, privindu-te, nu puteai să nu tremuri,
aș vrea să n-o mai plac pe ea, draga de pe vremuri.
Nu mi-am făcut cu ea vreun plan, aș vrea s-o văd numai
visând când face plajă în grădina ca un rai
și cum însăși e, ea ține-n mână-o carte-nchisă
și-n vântul toamnei foșnește în jur frunza deasă.
Aș privi cum se ridică-ncet, cu șovăire,
precum cel ce se smulge brusc dintr-o amintire,
se ridică, privește-n jur, cu pas grăbit se duce
spre drumul de dincolo de-a tufelor răscruce,
așteptând-o picotind să-i dăruiască zarea;
cu foșnet de-adio pomii-i însoțesc plecarea.
Aș vrea mult s-o văd, precum copilul mama-i moartă,
pe femeia de demult, trecând a luminii poartă.
octombrie 1936