Motorul s-a oprit. Sus, praf se-nvârtă
uzat, ca pâcla, briza de toamnă,
și oamenilor pe gât se lasă,
la masă. Pe umeri suportă.
cămăși ude. Toți mănâncă.
Pâine și castraveți la masă,
fără pic de risipă, cu migală,
mușcă bine, iar mușcă, încă.
Deja, nu se gândesc cum trec anii.
Mușcăturile cad, poate, lângă,
dar rumegă bine, cu ritm hapsân.
Cu plămâni buni, ca țăranii,
trag, rumegă praful, izul de fân,
mănâncă doar, nu vorbesc, mănâncă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă apăsătoare în care oamenii, epuizați de muncă, mănâncă în tăcere, concentrați doar pe supraviețuire. Gesturile lor trădează o foame profundă, atât fizică, cât și spirituală, și o uitare a trecerii timpului.