(Betlehem).
Corbii stau sub giulgiul vremii cețoase,
neguri ies din cuibar de jnepeni triști.
Pe bătutul podmol al odăii joase
se-așază doi păstori cu bâte și trei rigi.
Femeia coboară scara-n cămară, –
Îngerii din cer! – cântă-acești străini.
Rânește-un moș cotețul pe-afară,
chirăind colindă pufoasele-i găini.
Sub paie-nghețate tremură cartoful,
snopul pare-un chip mohorât, neras,
aburii supei mătură plafonul
și-i gâdilă aromele la nas.
În sălașul din galbenul caiet,
Isus exultă între vaci de hârtie
și la para focului parcă-n sus
blajinele-ar sălta de bucurie.
Dar nimic nu-i real. Vântul suflă
resturi de pleavă, maghiarul aburi reci,
cei doi păstori molfăie din chiflă
și dau pe gât palincă cei trei regi.
Decembrie 1929
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă idilică a Nașterii Domnului, dar subliniază contrastul dintre ideal și realitate. Elementele sacre și bucuria sunt temperate de detalii mundane și o atmosferă melancolică, sugerând o deziluzie sau o pierdere a inocenței.