Când l-a zărit venea în sus
Din răsărit, ea din apus
De nu mă-nșel era-n aprilie,
Copil și el, și ea copil.
Cum s-au văzut, cum și-au zâmbit
Dragi și-au căzut și s-au iubit
Și-au hoinărit în jos și-n sus.
Spre răsărit și spre apus.
Dar ceasul cel fatal veni
Ea râse, el îngălbeni.
S-au despărțit și ea s-a dus
Spre răsărit, el spre apus.
S-au despărțit și ea s-a dus
Spre răsărit, el spre apus.
Te prind fiori privind la flori,
Vai, când mai treci pe vechi poteci
Și vezi trecând perechi la braț
Te-oprești din drum și cum oftezi
Și chemi în gând un blând profil
Și gemi plângând nebun ca un copil.
Eu știu cât sunt de efemer,
Un fulg în vânt dar, până pier,
Vreau să te cânt, un cântec sfânt
Cum n-a sunat mai minunat
Nici pe pământ și nici în cer
Și-atâta-ți cer, în schimb, ca preț
Doar să zâmbești când, trist, pe drum
Îl întâlnești pe cântăreț
Tu numai cum știi să zâmbești.
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste scurtă și intensă, urmată de despărțire și regret. Naratorul își exprimă dorința de a cânta despre această iubire efemeră, cerând doar un zâmbet în schimb.