De-aș găsi cuvinte să-ți zic, să strig, să țip
Să-ți explic cum din tot nu înțeleg nimic
Și încerc să gândesc scriind această scrisoare
Cum vei fi când vei citi și vei privi în depărtare
Comedia asta pare o mare tragedie
Când îmi aștern gândurile rătăcite pe hârtie
Și simt cum mă-nec încet și nu regret
Cum mintea mă trădează ușor și discret
Dar acum inima e cea care mă ține întreg
Să mă lupt încet x2 să nu devin defect
Să rămân strict la subiect, să nu mă repet
Doar să fiu mai înțelept și poate chiar puțin mai drept
Să îmi exprim sentimentele pure pentru tine
Și să știi că o să fac și fac tot ca mine
Încerc și o să continui până îmi iese bine
Până totul asta o să vină singur de la sine
Am vrut o minune, am primit pasiune
Suntem lumina celuilalt într-o țară de nocturne
Poate e doar o iluzie, un amestec de culoare
Poate e doar un capitol sau poate doar o întâmplare
Poate este doar încă o schimbare
Fiind prea mult timp obișnuit să pic în picioare
Poate am nevoie doar de gândurile mele naturale
Sau poate că am nevoie doar de ale tale
Simt cum mi-au crescut aripi și parcă pot să zbor
E ciudat că zbor de dor în sus undeva în gol
M-am pierdut în spațiu și nu mă pot abține
Nu mai știu ce este rău, dar ce fac știu că e bine
Încerc să îmi prescriu un posibil tratament
Însă aparent, e ceva total inexistent
Sună siropos dar dacă sunt cu tine uit de tot
Am ajuns la concluzia că ești singurul antidot
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentele profunde ale naratorului către o persoană dragă, explorând complexitatea emoțiilor și dorința de a se conecta cu ea. Este o scrisoare deschisă despre iubire, pierdere și speranța de a găsi un antidot în prezența persoanei iubite.